în veșnica primăvară a lumii poeții sunt fluturi
metamorfoza e lungă și grea
omizi mai mari ori mai mici ne târâm
devorăm facem pânze în urmă lăsăm excremente
în stadii larvare mulți mor
ne împupăm și-adormim amețiți de ideea
că avem aripi cu toate că ele sunt doar desene
pe crisalidele noastre și iarăți mulți mor
năpârlim și zburăm fericiți indiferent ce suntem
ne ignorăm unii pe alții în beția de zbor
doar ochiul exterior poate discerne

coada rândunicii sunt rari frumoși și greu de uitat
îmi întorc ochii de la molii ochi de bou cap de mort
și rememorez zborul tău...
cum aș putea să uit azi de tine Nichita