nu știu ziua dar mi-e clar
ca umbrele care se spânzură de geam
că voi dormi frumos și tânăr
până la capătul răbdării

cred că e cald acolo și ai febră
de parc-ai fi mâncat un tir de cretă

e vineri azi beau vin din flori
și nu mă vezi dar te prefaci
că-mi ții linia vieții sub bărbie
și ca o mamă
ai vrea să îmi salvezi
dar ce spun suflet doar o adiere
de carnea asta grea înfiptă drept în
oase

orice ar fi tu ține minte că
morile de vânt eu le împing
că becul tău din dormitor e spânzurat de mine

vine
o vreme la braț cu amorțeala
iar eu nu plec niciunde vreau să știi
împing doar morile până la sânge
fac becul tău să pâlpâie
când mă sufoc

uite-te fix acum la orice trecător
doar ca sa vezi
cum moare
va semăna cu mine în vitrine
și în retrovizoare în casele de sticlă
va plânge degeaba și va fi fericit