Nimic deosebit în tot ce spui
doar surâsul cu irizări de purpură
absorbit de ochii mei fără constrângeri
ca sufletul mamei dospit de iubire.

Numai câteva clipe îmbracă subțire
nerăbdarea ce-mi scapă din mâini,
cu o metaforă mi se acoperă trupul
într-un oraș cu coajă de rodii în loc de cer,
prin care alerg
cu aripi de pasăre la umeri,
să gust sărutul în brațele lunii.

Mai sărac de identitate, plin de comuniune,
mai avid de tot ce ești decât de ce sunt,
să nu pot vorbi
decât în silabe rupte din poeme.