ochiul meu palpită
când boemul din camera mea
cu pricină la cei 220 wați
sperând să
iasă din nou soarele radiind
până spre miezul nopții în
beneficele calde ploi nocturne care
întotdeauna pun umbra
așternută pământului scriind pe el
o pată mare de cerneală
cât o fișă de lectură
scrisă pe un ton grav
atunci timpul trece lent venind
miezul nopții care mă obligă să
mă culc deoarece miezul celălalt, tot el
al zilei
are pomi înfloriți, mese și scaune
traumatizate
care m-au suportat destul
și mă obligă să le reciclez