Trăiești și iubești și te temi,
Iar visele toate-ți coboară
În goale taverne și ierni
Te-ngroapă-n ninsoarea de-afară.

E totul așa cum ai vrut,
Deși uneori te-ndoiești
Și-n ochiul tău verde și crud
Se plimbă funebre calești.

Cu mâinile-ntinse aștepți
Tăcerea s-adoarmă-n cuvinte.
Ascultă-i pe cei înțelepți
Cât iarna te-ngheață și minte.

Te-nhață o veche-ndoială,
E sufletul tău o fantasmă
Și totul în jur e spoială;
Se bea vinul dres cu aghiasmă.

Iar timpul se strânge la ușă
Gonit de furtuna cumplită
Și-ți râde-n ferastră-o păpușă
Cu dinții ei lungi de termită.

Poemul se stinge nescris,
Același tipar, același destin.
Taverna de-acum s-a închis,
Iar totul în jur e sublim!

Trăiești și iubești și te temi,
Speranțele toate-au pierit.
Și-mi pare c-aud cum mă chemi
La minus și plus infinit...