Încoronată-i ziua,
Pe înspinata frunte,
Apăsătoare teamă De cerul ăsta mut,
Durerea mă pândește
Când rănile-i ascult
Trădarea din mulțime
Vrea ochii să-mi sărute.

ÃŽnvinge calea crucii,
E un prelung refren,
Când vocile de ceară
Se-aprind în catedrale,
Și mila se topește
Pe corzile vocale,
O lungă agonie
În oful său etern.

Nu am cerut vreodată,
Dar eu acuma-ți cer,
Privește și la el
Cu ochii de părinte,
Și pune-mă pe mine,
Pe-o cruce de cuvinte,
Să poată versul meu
Să-ți ierte surdul cer.