în copilărie nu îmi plăceau jocurile
pe dat porunci
până ai apărut tu luându-mă din golul
unde nu era fantezie și m-ai găsit
ca un metal de pe care trebuia luată zgura
de atunci am început să privesc zilele
cu ochii lor de aur
luându-ne rămas bun cu iertare din una
pășind grăbit în cealaltă
după mult timp am rămas visând
la umbra ta
frumusețe care ierți pașii înapoi
acum dacă am vorbit un pic arhaic
despre mâna ta suavă
cu dulcegării și complimente
îmi sunt gândurile pline