păsări fără cioc
scotocesc
în memoria mea
fragmente din zi
alunecă
prin minte
în asfințit
se scurge privirea
tabloul vieții decolorat
păsări șterg
cu aripile
chipul soarelui
îmi umplu singurătatea
cu glasul amintirii
la poarta vieții
cerșesc un colț de
lumină
să-mi hrănesc corbii
care și-au
făcut cuib în inimă
firmituri de soare
pe harta cerului
spovedania gândului
care se adună
în paharul clipei.