O lumină vine din pântecele mării,
Plutind încet pe nori, pe munți, pe ape freatice.
Bună seara! îți spun; ochii tăi sunt două magice stele,
Chipul tău e desenul de abur al unui înger nevăzut,
Trupul tău e harfa pe care au cântat zeii.
De unde vii?, te întreb, cine ești, cine ești?
Pe drumul de țară vin strălucitori bicicliștii,
Aripi se nasc deasupra meningelui și lopătează,
Orașele ard în plasma marilor linii electrice, în capcana străzilor lor,
Asteriozi uriași luminează pentru o clipă pădurea.
Cine ești, cine ești?
Prin întuneric îți pipăi fața, îți mângâi creștetul, îți sărut tâmpele,
Îți sărut ochii, îți sărut pleoapele, îți ating sprâncenele, genele,
Îți înconjor gâtul cu brațele.
De unde ai apărut? De ce te-ai arătat singurătății mele
Abia acum, când nu mai pot opri curgerea anilor?
O lumină vine din pântecele mării
Și se stinge încet, călcând pe nori, pe munți, pe ape freatice,
Orașele dorm, trenurile aleargă prin bărăganele morții,
Fii cu mine, rămâi cu mine, să nu te îndepărtezi, să nu pleci într-o lungă călătorie.