în fundal o linie verde
și aburi de cafea, o foaie albă cu rânduri dictando
și-o poveste
ca orice altă poveste

adevărul, un ecran negru lăsând o picătură de sânge
despre moarte nu se vorbește cu tunete
cel mult se tace
uneori cu frânturi

un halat alb se strecoară să-mi susure adevărul celor din urmă secunde
dar el încă mă poartă de mână, tablă încinsă și piele veche, crăpată
prin praful ce eventual pătrunde prin toate

dezmembrat amintirile mele răsuflă ca după-un efort fără tihnă

halatul alb și-a terminat discursul și se retrage după ziduri de tablă, hârtie și sticlă
iar monitorul schițează-orizontul – o linie simplă, ce-i privită-înțeleasă-și-stinsă
sufletul meu este un pahar de plastic aproape transparent și rotund
cu un pic de apă pe fund

*

o lumină galbenă ocru, apoi o lumină albastră, semiobscură
apoi o altă lumină albă suprapusă în straturi ca după-un cuțit
și-n ea un contur, tu

în oglindă
îmi vorbești de lumini cu palmele strânse,
în sepia ochii mei fără grăire două dungi peste casa cu geamuri tăiate
între noi o vază cu flori

din nou lumina aceea îngrozitor de lumină, și
scufundat în vânt printre uși, ferestre și păsări amestecate
cu funii întinse, visul tău, roz-roșu-stins
în timp ce eu te sorb înadins ca pe-un fum și tu zâmbești incredibil de lent

*

o tristețe-hârtie, cu pânze răsucite de vânt
într-o după-amiază dogorâtoare ce dilată
iar tu mergi printr-un câmp de iarbă și maci pe jumătate cosită cu mine de mână și
moartea de cealaltă mână și-mi zâmbești până când te topești în lumină difuz iar
eu rămân cu câteva boabe de grâu și puțină neghină sub cer
între cele două lumi de zloată și fum nedigerat, un apostol
îngrozitor de cărunt

oasele mele se vor face ușoare ca niște lemne, ușoare, iar tu
îți vei face din ele acoperământ, draga mea
soră, frate,
mamă, tată
sfânt