ca atunci când timpul se face vreascuri-vreascuri
și alunecă prin lume mecanism uman dezasamblat
dislocat și străin
repornit mai apoi de o mână/ imaginație nu prea iscusită

(și de-ai putea măcar să-ți dezmorțești obrajii la fumul lui înecăcios...)

oare ale cui păcate le ispășește?!
pe-ale eternității celei fără de nume
pe-ale orei ce n-a mai știut să-și numere minutele
pe-ale nisipului searbăd fără vocație de măsurător
rătăcit printre ustensilele de joacă ale unei fetițe de 4 ani...
pe-ale propriei vanități și trădări neasumate?!

ești masochistul sadic
îl prinzi de umeri și-i scoți de sub axilele galbene
ca dinții unui tabagist

cârjele

subit îl compătimești
îl aduni în căușe improvizate ca pe o apă risipită
îl lași să cadă în propriul sânge ce sta să se răcească

înțelegi că era timpul tău
tragi oblonul și pleci puțin