veneau vizitatori cu firul la ei printre coastele de munte
prin lăuntrul lor până în borta unde lovea vântul în capătul peșterii ca să-și dreagă sufletul strângând în mână o stalactită care e cu ei izvor de limpezime
cu suflul legat de pașii lor cumâna deșirând vorbind mulți în tainicele încăperi în gând cu un piept de aer într-o noapte ca un vis ce durează
și ei intrau la capăt de sentimente legați cu o frânghie căutând iubirea de natură din adâncul ei descoperind iubirea transcedentală când visele nu dor
parcă vizitatorii sunt doi câte doi iar peștera prea mică să poată merge umăr la umăr, tinerii care pătrund cu glasul spunând cuvinte lungi ca niște frânghii care îi ghidează la un loc mai larg
iar peștera, piatra învechită le arată că mai demult s-a căscat abisul sub piscul unde își trăiește acum vecinicia