Capac de canalizare din oțel fin
dala orei trecute pe care tu nu vii
a fost pierdut la zaruri de un mut
cu mucul de țigară bună și mintea slabă
abătut de cineva ce n-a văzut
ca tu să fi trecut curînd peste capac

Și cîte mutre nu se adunară deasupra oțelului de dală
să cuprindă ființa ta murdară
doar ai să apari mai clară
din cîmpul meu de floarea-soarelui zburînd
peste marea zare polară
așa cum sunt eu pierdut din gînd
și tu nevăzută pe dală

Capac de canalizare din oțel fin
visul de bogăție a oricărui vînzător de fier vechi
ai stat în asfalt lîngă al meu suspin
ce ora era nici nu mai știu
ce muzică aveam în căști nu mai contează
ci doar scluptura ta de ștanță
ce pe retină și mai sus mi s-au imprimat
cît timp mă răcoream de suspin

Și ca o adiere roz
cu tamburine prea înveselite
sub felinare citadine
în loc să mă adun din mine
și să observ acest canal
pe dala vie de oțel
erai tu ca o statuetă
îmbrățișînd peste capac