ca orice copil
aveam mersul sprinten
mă ducea mama de mână mai mult
pe sus decât cu picioarele pe pământ
când era vorba de mers la biserică

lacrimile aveau gust amar
după desene animate

seara prin pădure
la întoarcere spre casă
senzația că sunt privit
de mii de ochi ascunși pe după copaci
iuțea pașii invers proporțional cu
distanța până la margine și direct
cu lăsarea beznei nopții

clipele petrecute
la plimbare cu porumbițele
în anii înflăcărați ai adolescenței
îmi linișteau cu adevărat mușchii și mintea
lăsându-mi frâiele imaginației libere
neangajându-mă în niciun stres

pașii cu adevărat serioși i-am făcut
după ce m-am îndepărtat de poalele mamei
așa cum face orice tânăr după-nsurătoare
agățându-mă de o fustă mult mai scurtă și
de nenumărate perechi de colorați bikini

acum că peste tot am fire albe
seriozitatea este la locul ei
acasă în conștient
subconștient