Vine o vreme când
priponești calul acolo
unde iarba crește
gata culcată la pământ
unde aerul se întrețese
cu firele lungi și tăioase
ale deznădejdii
Atunci toată țărâna
apasă grea de zădărnicie
trupul
măcinându-l de jos în sus
Vine o vreme când
îți sfârteci cămașa
și înnozi zdrențe
de ramuri, de pietre, de păsări, de vânt
când îți retezi unghiile
cât mai aproape de carne
apoi te mâni singur
cu biciul
spre tihna amorțită a sufletului
lăsat să pască acolo
unde iarba crește
gata culcată la pământ
Dar în toată rătăcirea
în toată închipuirea fățarnică
în toată strânsoarea acestei orbiri
vei ști mereu că
pământul se cutremură
sub sângele nevinovaților