tăcere albastră pe cerul gurii tale...
se vede că tu mi-ai băut cerneala, toate cuvintele
ce-mi mai băteau
ca o inimă în pântece alb de hârtie;
pe când te-am cunoscut nu erai cleptomană,
acum furi orice inimă îți iese în cale
în așa hal că ai furat și inima mea de celuloză

te țineam ca pe un bibelou,
un obiect ce-mi aparține de arătat prietenilor,
acum mi-ai urcat până la stilou