nu mori neapărat
dar simți cum viața se îngustează
ca străzile prin parbrizul
unei mașini în viteză
și nu e ca și cum
ai spune toate rugaciunile
pe care le mai știi
ca să fie de-ajuns să pui
contră prăbușirii
în aer în picaj
nu ai sens nu ai frâne
doar o mare inerție
o soră vitregă a gravitației
te mai duce pe colo colo
iți trage de colțul buzelor
îți luminează ochii
până la urmă asta contează
să fii mai fericit printre
oameni decât singur
să crezi cu adevărat
că mâine nu va veni pur și simplu
fără sa-ți dea înainte
o noapte cât vrei de lungă
și mâine nu va trece așa
pur și simplu
ca o pereche de mâini reci
prin amintirea copilăriei
în spaima asta secretă
care-ți tărăgăneză aerul
de pe o zi pe alta
singura libertate
e aia de a-ți imagina
că măcar în somn nu respiri
că zbori
chiar și când ai coșmaruri
și doar somnambulii
nu pot să te vadă