balamuc degringoladă eram în amiezi
cu traista plină de vise în băț
voiam spre alte orizonturi s-o tai
în lung de paralelă
m-au oprit ochii bătrânului orb
și vocea stinsă-a bătrânei
du-te de crezi că ți-o fi mai bine dragul mamei
n-am putut să iau cu mine atâtea tristeți
am luat-o din băț și-am pus-o la culme
tu mai nemuritoare-ai plecat
am devenit tomberon cu doruri zvârlite
aflu că inul ochilor tăi înflorit e-nrourat
umezind depărtările
din catifea cuvintele tale au devenit abrazive
și le arunci pe obrajii de talpă
marea-ți răspunde cu săruri
izolată-n dileme să nu tropotești disperată
îți trimiți pașii desculți de copil deseori
pe obcine de gând la vatra în urmă lăsată
oglinda zici că miroase a alge și oxidat
ți se pare argintul în noile riduri
ce s-a-ntâmplat cu visul tău de-altădată
aud că și la tine vin ca niște cioclii
râzând gunoierii
eu am început reciclarea viselor
uscaturi și mări ne despart și fiecare se cațără
cum poate pe meridianul lui spre înalt
pământu-i rotund plecato
la capăt de drum ne vom reîntâlni

păcat că va fi în recele pol
și noi doar zăpadă