nimic din ce se poate trai nu există în afara spaimei
în afara fricii care îți bubuie inima
care te albește instantaneu
care te face să vomiți
care îți îngheață transpirația

am fost martor la nașterea mea
(singura clipă în care lumina a avut sens
se întâmpla în răcnete de groază)
mai e puțin mai e puțin auzeam
și restul
se va petrece ca un fulger derulat cu încetinitorul

dar Dumnezeu ne iubește deopotrivă să nu ne îndoim
iadul poate fi doar aici pe pamânt
călare pe noi ca iubirea încolacită pe trupul leprosului

doar spaima te face viu
când o simți prin vene
până la tâmpla părinților

din dragoste și frică înjunghii inimi
ca și cum ai înțepa o cârpă
apoi te duci târâș la poalele Domnului
unde nu-ți mai ceri iertare pentru nimic