ultimul poem nu se pune
îi spunea iubitului, dezvelindu-și ușor trupul catifelat
miroși a gem de cireșe bine coapte.
S-au rupt încălțările și-afară se rupe cerul.
Observi? Numai îndrăgostiții au chef să facă amor între limite,
afară, înlăuntru și întotdeauna
umărul stâng salivând într-o cameră de hotel
părăsit

endless love
dragul meu
mi-ai umezit ochii cu restul de ploaie.
Infinitul șade răbdător
buzele mele suferă.

Te trezești de pe o zi pe alta
că nu mai ceri nimic de la viață. Nu mai bagi în seamă nimic, oamenii lunecă în tine
tu nu le reții decât excesul de feromoni. Și parcă nimic nu devine mai controversat decât
o simplă stângere de mână. Faci cuvinte încrucișate
în parc. Îți aduci aminte că ai uitat să uzi florile și până să-ți dai seama
ești un simplu mecanism care pleacă.

Câtă dragoste poți să înduri, cu ambele mâini
uscate de bătrânețe?

În primul rând mori,
apoi toată iubirea
te face înapoi
tânăr.