când scria pensulele i se scuturau de păianjeni
gutuile își ascundeau rotunjimile printre file
se picta pe ea dezbrăcată de celebritatea singurătăților
amare ca styxul
iar el își lua fața de prim-solist îi plăcea să interpreteze
întotdeauna uvertura dar n-o ghicea în tristețile ei
așezate în valize

simplu nu îi era decât surâsul
lumea complicată dintre emisfere
se privea în oglinzi paralele
cu mâini negre cu tăceri albe
ea trezea grădini suspendate
pe același pod își arunca rufele necălcate
monstrul rutinei
totul în numele trandafirului

copila dansa pentru doi poli de lumină
când a sedus cu ambra cuvintelor necunoscutul
care sculpta tăcerea dintr-un carusel nesfârșit
de secunde

toate cuvintele sunt negre ude zânatice
/cărbunii Lolitei care aprinde chibrituri/
focul dintre cer și o inimă albastră
dintre o stea și un cerb boncăluind
dintre mine fară de tine sau dintre îngerul
morții
nimeni nu-l stinge decât o rază din curcubeu
atunci când plouă și se-aprinde farul nopții
ca un gheizer mereu