Stăm la o terasă de lângă casă.
Inhalăm fumul de mici
și-i ascultăm pe vorbitorii cu fumuri.
Gustăm din cartofi și din murături
bem din berea care începe să devină
tot mai amară. Și acești cârnați
bavarezi nu vin și nu vin.
În rest toate bune și frumoase
dovadă aceste pungi gravide
și cu limbile scoase
care stau cu noi la o masă.
Terminăm cartofii apoi murăturile
și inhalăm în continuare fumul de mici
și totul ni se pare atât de gustos.
Inhalăm fumul de mici și îi ascultăm
pe vorbitorii cu fumuri
și tăcerea ni se pare atât de frumoasă.
Și cârnații bavarezi nu vin și nu vin.
Dar noi nu ne grăbim.
Dovadă că tu nu te mai superi pe mine
pentru faptul că trag din țigară
din ce în ce mai des. Tot așa cum
chelnerița trage de timp. În timp ce noi
discutăm despre felul în care
rușii pronunță semnul moale și semnul tare
despre blocul nostru de garsoniere
în care sau te inundă vecinul sau rămâi
fără apă despre locurile de muncă
ce îți iau foarte mult timp
și îți dau foarte puțini bani
despre faptul că ajungi să fii mai bun
cu aproapele tău din momentul în care
începi să te simți tu din ce în ce mai rău
despre chelnerița care nu s-a mai
uitat de ceva timp în direcția noastră
și poate că a și uitat de
blestemații aceia de cârnați.
Care nu vin și nu vin.
Dar noi nu ne grăbim. Nu, nu ne grăbim.


10.05.2015
21:45