ia mătura și omoar-o
mi-ai zis speriată văzând albina-n balcon
iubirii dăduseră noaptea trupurile noastre obol
și-aveam în cap o idee de mulțumire pentru
dumnezeu că-n viața asta te-am întâlnit
și-aș fi vrut prin cuvânt s-o fac poezie
lasă naibii mâzgâlelile tale și vino
sigur te doare în cot c-o să mă-nțepe
și-ai pus mâna pe mătură
în gest cuvânt și furie brusc am văzut ucigașul
care de-acum mă vedea și pe mine-n albină
stai te-am oprit las-o cu foaia a4
având o strofă pe ea i-am luat apărarea

rătăcită era sau poate chemată de lăcrimioarele
din paharul pus pe măsuță nici gând să te-nțepe
se chinuia să iasă afară alergând și zburând amețită
cu foaia ușor să n-o rănesc încercam degeaba
s-o duc spre fereastra deschisă făcea
ce făcea și iarăși și iarăși ajungea să se dea
cu capul de geam mi-am zis nu-s și eu oare
o albină a lui dumnezeu rătăcită amețită
în balconul vieții tânjind la eliberarea-n lumină
pe numele tău am pus atunci o picătură de miere
și-am ademenit-o am așteptat să prindă puteri
înfruptându-se apoi am suflat-o știi e frumos
tare sentimentul că ești dumnezeu pentru-o clipă
gata mami ți-am zis poți uda liniștită florile
a plecat

am tăiat strofa și-am scris un nou titlu și numai atât
"eu mai rămân pe numele tău mai sunt urme de miere"