Cum aÈ™ putea
Să mă dezleg de mine
Ca să-nțeleg
Că devenirea mă surprinde
Când face ca ființa-mi,
Ființând în sine,
Să cuprindă
Ce nu se mai cuprinde?
Un eu
Sunt eu,
Ce nu mă pierd
ÃŽntre cuvinte
Ca un arhiereu
Pendinte.
Așa că,
Mă întreb:
De ce am fost dotat
Cu minte
Care mă ia la bani mărunți
Și mă previne?
C-am fost,
Nu știu
Sau
Nu-mi aduc aminte,
Că sunt
Este posibil
Dacă-nțeleg
Evenimente sfinte,
Dar că dispar
E cert,
Te uită la morminte!
ÃŽn ele
Sunt acei ce-au fost
Și nu mai sunt,
Și asta
Þine minte!