doar știi că viu voi rămâne ca viața în
și de jurul acestui copac frumoaso de ești
cea care de-a pururi n-aude nu știe nu vede
că vrea
greutatea acestui pământ
mi se vor rupe de timp aripile călcâilor
te vei surpa încrețindu-te-n tine iubito și tu
dar încă una putem a rămâne
nu râde
ba un
râde și crede că elucubrez gândind
la mâine cu-ale lui revolute părelnice ciute
căruntele clipe și mângâie umbrele noastre
că un mâine va fi mereu în mine în tine
ornat cu broderii fabuloase c-așa ne e firea
dar nemurirea visată beteagă fi-va-n durere de oase
o știi
nu te mai alinta ca cioara în laț
cât nu-i prea târziu mai poți să revii
în șchiopătarea vieților noastre toiag
mai vreau să rămân și nu prefăcutul în șarpe
șoapte din vremi ce s-au dus reverberează-n ecouri
și nouri deasupră de clipă tânjesc
după o ploaie caldă de vară...

cu mopul n-am sters urmele tale din prag
șterge-le tu dar mai întâi să testăm
salteaua cea nouă iubito și fie ce-o fi...