cum fulgeră în cer amintirea luminii ochilor tăi ca un bici
se pare că atât mi-a mai rămas
în suflet nu mai avem zbucium ci doar o durere cumplită
dorul nostru înfipt în carne adânc cu o tristețe prelungă
fermentăm în drojdii perfide
și zilele noastre devin tot mai puține
nu mai avem timp știm asta și nu înțeleg de ce
ne zidim în copacul uscat cât mai departe unul de altul

- mâine în zori va veni felcerul strâmb să ne vaccineze ca să uităm de toate