agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-05-23 | |
nu știu ce-i cu mine
am citit aseară scrisorile tale din San Andrés, locuiai în garsoniera de lângă birt și mergeai în fiecare zi 7 mile să-ți depui scrisorile sus în deal ziceai că de-acolo poșta zboară cu prima rază de soare îmi scriai despre iubirile tale către orice și te credeam nebun, ascultam muzica în surdină și citeam nesătul cum dansai pe partea cealaltă-a scoarței, probabil că te îmbătai în fiecare seară și scriai, aprindeai lampa de gaz, scuipai scârbit peste ghete și apoi luai foi uscate și-mi povesteai de tot ce-ai gândit sub cerul tău de aprilie-mai nu așteptai răspuns, ci iarăși scriai, obișnuiam să-ți leg gândurile tale-n pachete decantând doar ce-mi era drag, arzând restul ca pe-un toiag pe pieptul sobei, la fiecare sfârșit de semestru aprindeam un foc mare și mă-ncălzeam, iar tu continuai fără chiar vreun însemn sau gest de viu grai de dincoace, continuai și-ți vedeam chipul zâmbind ca un copil peste ape, tu erai umbra mea sau poate eu eram umbra ta, nu mai știu, oricum nu conta la un moment dat ai tăcut, am privit uimit pragul gol, dimineața aceea am rămas mut pentru o clipă ce părea nesfârșită m-am gândit c-ai murit cu o sticlă pe jumătate golită, sau poate te-a ucis vreun prieten de dușcă, sau poate chiar tu ți-ai cumpărat un pistol dar apoi m-am repezit spre sertar să-ți citesc ultimul vis și drept să-ți spun n-am înțeles nimic, dar am citit de vreo cinci-șase ori convins că ceva este legat înadins de aceste ultime rânduri de viață ca într-un un gât gol de sticlă aruncată spre mare în cele din urmă am lovit ușa de zid lăsând holul să se umple de soare și-am strâns toate scrisorile tale și le-am dosit în spatele sobei pentru vremuri mai grele ori zile de frig și-apoi am plecat pe străzi la-ntâmplare lovindu-mă de fiece om, înjurând ca un corsar, până când am dospit în mine destulă-oboseală pentru o moarte de somn și-n fiecare zi un timp nesfârșit am umblat așa între lumină și zid, între goluri de aer și răspântii fiind singurul care știa că tu nu mai scrii-măcinând, iar lumea scămoșată în caier se hrănește din mine și din toți cei ca mine ca dintr-o scrumbie cu mațele smulse mușcată de vie dar toate astea au fost mai demult, de atunci rănile s-au strâns iar merii au crescut vreo câțiva stânjeni peste pământ, scrisorile tale s-au lipit poate de la ceară sau de la hârtia cea veche, iar astăzi le-am recitit desfăcându-le cu un cuțit pe rând la un pahar de secară și ce n-am înțeles pe când citeam este de ce m-ai ales pe mine la celălalt fund de pământ să îmi expui anatomic toată făptura ta interioară, când puteai foarte bine să îi spui toate astea oricărui tâmpit de la birt după vreo câteva zeci de pahare fumând o țigară
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate