Poetul,
Când îi permite
Viața,
Se pierde în
Plăcere
Și în destinul
Spânzurat
De ața
Ce-i produce
O durere.
El vede
Bine
Cum se poartă
Ființa
Cu omul prezent,
Dăruindu-i
O soartă
Ce-i dă existența
De-o clipă
În ,,Aparent”.
Poetul este un om
Ca orișicare,
Cântă frumosul,
De se-ntâmplă
Să fie.
Pe Marea cea mare
Printre valuri
Ca o stafie
Își pierde privirea
În rime
Fecioare.