GENEZA


Un nou început!...

Spațiul infinit, distanță
din care oricât vom parcurge,
ce ne mai rămâne-n față
cu nimic nu se restrânge!

Timpul infinit, oricât am gândi,
de unde vine sau se duce,
nimic din el nu a trecut,
și mai mult mai are-a curge!

Sfârșit nu e, și niciun început,
capetele lor sunt de neconceput,
ele nu au început vreodată,
și nu se vor termina niciodată!...

O permanentă transformare
a materiei, fără un sens unic,
atât de la mic la mare,
cât și de la mare la mic.

Un haos de particule a fost,
venind din zări necunoscute,
păreau că nu au niciun rost,
dar deveneau tot mai multe!

Particule neînțeles de mici,
ale infinitului furnici,
rapide, venite din nesfârșit,
au alergat, s-au tot ciocnit.

O primă divină întâmplare,
a materiei mare coagulare,
multe nimicuri la un loc,
”big-bang”, și au făcut un tot!

A rămas același univers,...
doar că s-a umplut de stele,
printre ele, ceva de-ne-nțeles,…
găuri negre, s-au numit ele!...

Universul părea acum mai mare,
un infinit de umbre și lumini,
fiind într-o continuă schimbare,
părea fix în repetarea lui!...

Stelele ce lumea o veghează,
simboluri ale risipei de lumină,
periodic, ele apar și luminează,
vestind ceea ce avea să vină!

Găurile negre sunt de vină,
că țin atâta energie concentrată
într-o închisoare de lumină,
și nu o lasă afară să răzbată!...

Dualele contrare entități,
venite din adânci eternități,
n-au fost și nu vor fi așa,
ci permanent se vor schimba!



Apare Pământul!...

Natura își desena noi contururi,
infinitul se tot reconfigura,
timpul deschidea noi orizonturi,
într-un cod neștiut cineva nota!

Universul își schimba structura,
un echilibru stabil se căuta,
dar orizontul se schimba într-una,
ce apărea pe loc dispărea.

Apare o nouă fază de sinteză,
la altă tempetatură și viteză,
se-apropie particulele, se unesc,
corpurile mici cresc, și tot cresc!...

Atracția universală lucra,
materia se coagula,
împotriva hazardului,
dând nou început timpului.

Corpuri cerești noi se formau,
așa ne duce acum gândul,
mici sau mari, precum puteau,
și-a apărut... și Pământul!



Apare viața!...

Și s-a dus timpul,… s-a tot dus,
materia s-a adunat și s-a distrus,
noi forme, fără viață, s-au impus,
dar și acestea au trăit și au apus.

Natura moartă nu este-un trup,
ci părți cu energie și mișcare,
care se ciocnesc și se tot rup,
pentru că,... materia nu doare!

Altă divină întâmplare,
în apă, căldură, lumină, chimicale,
particulele-n continuă schimbare
se-adună altfel, ... și viața apare!

Dar și aceste picături de viață,
se nasc, cresc și apoi dispar,
însă altele noi apar în față,
lupta lor nu este în zadar!...

Viața, ceva ce n-a mai fost,
părți cu durere și simțire,
ciocnirile venite fără rost,
nu le mai stau acum în fire.

Ele se adună, se-nmulțesc,
sunt mai atente cu ce este-al lor,
un mod de trai chiar dobândesc,
noul cod crește, cu ceea ce le dor.

Selectând ce-i bun și ce-a putut,
este greu, chiar și pentru știință,
timpul a trecut și a cernut,
și-așa a apărut... prima ființă!

Codul genetic ce s-a adunat,
le-a ajutat să se perpetueze,
și-n lupta cu materia, n-au stat,
ființele început-au să conteze.



Apare inteligența!...

Materia, inteligență nu avea,
nici viața, ce fusese până-atunci,
ea înseamna,... ce oare însemna?...
Ce faci când nu te mai descurci!...

Forme de viață multe și ființe
au apărut și încă vor apare,
acestea, cu ale lor putințe,
putea-vor trăi, nu vor dispare?

Unele se vor selecta de acum,
dând speciei lor consistență,
și-au dezvoltat, ele știu cum,
ideea și dorința de… inteligență!

Memorarea celor repetate
a unor fapte bune întâmplate,
corelarea lor cu toate celelalte,
însemnat-au lucruri învățate.

Toate puse cap la cap
au crescut, s-au adunat,
și au condus la selecția
care să protejeze specia.

Tot ceea ce este viu,
într-un mare pustiu,
ca să rămână-n viață,
simte, reține și învață.

Diferența esențială
a lumii vii, de cea materială,
nu ține de consistență,
ci vine din... inteligență!

Materia există ca atare,
inteligență, ea nu are,
alta nouă nu mai apare,
dar niciodată nu dispare!

Vântul universului
o spulberă și-o împarte,
forțele atracției însă
o adună-n altă parte.

Materie vie, materie vie,
Dumnezeu a vrut să fie,
are o diferență de esență,
ce vine din... inteligență!

Partea vie, care simte,
un prim început de minte,
dintre multe selectează,
și apoi... le memorează.

Asta-nseamnă că trăiește,
poate culege și alege,
și din orice nouă situație,
scoate câte-o informație!...

Inteligența deci, este vie,…
și crește,… informație să fie,
este legată și de trăire,
acumulare, selecție și simțire.



Apare societatea!...

Odată apărută, lucra inteligența,
puternic ești nu doar dacă lupți,
îți poți mări și-altfel putința,
să te aduni,… cu cât mai mulți.

Un mod de viață nou a apărut,
pentru ființele singure de-atunci,
văzut-au că trăiesc mult mai mult,
cei ce se-adună și nu stau cuci.

Și-așa ideia de societate a apărut,
ființele stinghere s-au organizat,
și au dorit din ce în ce mai mult,
să fie împreună și să stea la sfat.

Să se apere, s-au întâlnit la început,
unul pe altul apărându-se, ei s-au unit,
uniți fiind, ei au vînat mai mult,
și le-a plăcut, nu s-au mai despărțit!

Făcând adăpost, văzut-au că au spor
participând toți, cu ce era al lor,
împreună muncind,… s-au îmblânzit,
dormind la un loc,… s-au încălzit.

Mâncarea încă îi mai separa,
și fiecare lupta pentru el,
cum nu se poate trăi fără ea,
trebuia minte și braț de oțel!

Pe pământ, pe sub pământ,
în aer, în apă, unde au putut,
crescut-au împreună mult ființele,
urmându-și la un loc dorințele.

Orice vietate, pe al ei teritoriu,
din Paradis și până-n Purgatoriu,
chiar și cei ce sunt în Infern,
luptă și vor să trăiască,… etern!



Apare omul!...

Chiar de atunci, de la-nceput,
efortul fizic n-a fost de dorit,
au încercat toți, tot ce-au putut,
dar numai unii… au și reușit!

Unele dintre acele ființe,
schimbându-se după dorințe,
au dovedit mai multă putință
cu efort, inteligență și voință!

Deși trăia la început în pom,
una dintre ființe, numită om,
a căutat o viață mai ușoară,
să nu obosească sau să doară!

Armele și uneltele inventate,
l-au diferențiat pe acest om
de restul animalelor primate,
l-au ajutat să coboare din pom!

A început să gândească mai mult,
de alte ființe nu s-a mai temut,
a reușit chiar să se organizeze,
să se apere mai bine, să vâneze.

Nimic în cale nu-i mai stătea,
muncea, vâna și avea ce mânca,
i se deschidea în față lumea toată,
iar haita, ca grup, devenea ceată.

Multe încă nu le înțelegea,
prea tare nici că-l deranja,
cât timp avea ce mânca
și se putea apăra.



Descoperirea lui Dumnezeu

Până atunci, universul
doar materie părea,
venise poate timpul,
să se arate și altceva!...

Neplăceri tot mereu apăreau,
explicații oamenii nu găseau,
gândeau ei, n-o fi oare
cineva sus, ca noi mai tare?...

Plutea omul, în gândul lui,
spre gândul universului,
spre infinitul gândului,
visat-a ideia… Domnului!...

Îl simțeau, deși nu-L vedeau,
gândul lor de El tot ascultau,
era totuși pentru ei un mister,
dar nu se îndoiau nicicum de El.

Dumnezeu este lumină, ca o undă,
ce poate peste tot ca să pătrundă,
oriunde se simte a Lui prezență,
aduce credință prin interferență!...

Puterea pe care El o trimite
vine la noi pe cale de minte,
nu se transferă prin substanță,
ci se multiplică prin rezonanță!...

Universul și cu Domnul,
au găsit cale cu omul,
și în sprijin ca să-i vină,
au revărsat spre el lumină!

Lumina, simbol de armonie
între Univers și Dumnezeu,
i-a dat un sprijin pe veșnicie,
omului și celor din jurul său.

Omul, supus voinței divine,
nu-nțelegea lumina de unde vine,
nu cunoștea structura ei profundă,
atât de materie,... cât și de undă.

Cerul vrea să-l mântuiască
lumina sfântă să i-o dăruiască,
periodic, i se arată și renaște,
așa,... a apărut ideia de Paște.

Cel ce credea în lumină,
și în esența ei divină,
putea avea o viață luminată
ducând lumină la el în ceată!



Apare femeia!...

Omul se simțea neterminat,
vieții sale îi lipsea ceva,
pe Dumnezeu L-a întrebat,
și aștepta să-l ajute cumva!

Domnul i-a oferit un serviciu,
pentru dorința ce o avea,
dar i-a cerut și-un sacrifi ciu,
o parte din el, o coastă a sa.

La cerința Domnului,
omul s-a lipsit de-o coastă,
iar cu trecerea timpului,
s-a pomenit cu o... nevastă!

Între timp, a învățat-a să gândească
înainte de a-I cere Domnului ceva,
că ar putea să primească,
ceva ce nu-și prea mai dorea!

Cheia de boltă a Universului,
bazată pe materie, timp și ideie,
pe Pământ, cu timpul, a devenit,
relația dintre bărbat... și femeie!



Grădina Domnului e gata!...

Pe fața Pământului,
în bătaia vântului,
parcă-n ciuda gândului,
se afl a omul, cu ai lui!

Sus, e lumina Cerului,
jos este fundul Iadului
între ele, dilema omului,
unde-i este bine lui?...

Doamne, dacă cred în tine,
o s-o duc bine poimâine,
tare mă doare pe mine,
ce fac azi și ce fac mâine?...

Fiind singurii cu carte,
oamenii se vor aparte,
printre alte, multele fi ințe,
impus-au ale lor dorințe!

Stând cu toții la un loc,
derulând al vieții joc,
fi ecare crede-n felul lui,
că e vedeta Pământului!...

Un păun se umflă-n pene,
o lebădă dă din gene,
lângă o privighetoare,
care se vrea sclipitoare!

Florile,... mândre de ele,
se veștejesc de tinerele,
duc o viață, vai de ele,
ca să devină... imortele!...

Alături, sunt niște ciori,
printre oameni, printre flori,
țop-țop-țop, peste miriște,
fără ca graba să le miște!

Pe veșnicie nu dau doi bani,
nici nu vor s-ajungă-n Rai,
visele deloc nu le răsfață,
fiindcă le trăiasc... în viață!

Pe oameni îi privesc cu-ngăduință,
căci în viața lor, cu sutele de ani,
poate-și vor mai aminti vreodată,
că au fost cândva contemporani!...

Crezând că doar ei sclipesc,
oamenii nu știu ce-și mai doresc,
bogați, puternici și frumoși să fie,
dacă s-ar putea pe veșnicie!...

Nu tot ce-i drag omului,
este pe placul Domnului,
lunga curgere a timpului,
schimbă și sensul binelui!

Ajută necuvântătoarele,
chiar dacă sunt atât de multe
și ți se par că sunt mute,
învață-le să te asculte!...

Să le ai mereu în grija ta,
fără ele viața ar fi mai rea,
fiindcă-ți dăruiesc iubire,
le-o poți vedea în privire.

O plantă, mai întâi,
să încerci s-o îngrijești,
un animal, apoi să-l crești,
și-ncepi să le prețuiești!...

Grijă să ai pentru toate,
să aibă apă și ce mânca,
apoi, și pentru tine, poți spera.
Cere Domnului, și îți va da!...