Mi-e senin și-mi este bine, și îmi e atât de vară!
La o umbră călătoare, sub o salcie pletoasă,
Visătoare, văd cum cerne bolta, raza luminoasă,
Și mă ține ca-n beție până când se lasă seară.

Mi-e atât de vară-n toate! Trestia în bălți, foșnește.
Exponat pe o mătase, o broască în desfătare,
Umflă gușa tacticoasă într-o odă-nălțătoare,
Și-n mănoasa mea câmpie, ciocârlia lung doinește.

Răsărită în cărare, o furnică-și duce hrana.
Colo, șovăind un graur, cu penajul picățele,
Vorbește pe limba-i dulce, cu un cârd de rândunele,
Și pe-o cioată, singuratic, cucul își pansează rana.

Soarele se poticnește și s-afundă în saltele,
Noaptea are-ntunecime, s-o deșarte, scoase vrana...