al sufletului tău clopot ești dar și-al lumii
cu limba ta nu fii egoist să te cânți doar pe tine
pereții tăi să răsune și pentru alții
tu lasă-i să-ți tragă de funii
fluier
suflă și cântă c-așa îți e datul
dar nu numai cum vrei ca străine
degetele tale să cânte și pentru altul
orgă
prin tine lasă să cânte până și vântul
vioară
arcușul să-l poarte mulțimea
din pântecul tău ca de fată
dor și vis râs și plâns să răsune
tobă
să te auzi peste creste și văi
pe toți lasă-i în tine să bată

cartea de-o scrii prea bine o știi că n-o scrii pentru tine
tu într-o zi vei muri și ea va rămâne
cuminte va sta pe un raft ca o urnă
urna cu cenușa sufletului tău pulberi cuvintele
magnet cum ai fost de atâtea simțiri
pulberea ta e ceva special și se va trezi
sub noua privire de tine de oamenii timpului tău va vorbi
cum și ea ca tine va râde și plânge va visa va iubi
în tine de nu se va regăsi
degeaba ai crezut c-ai fost poet
în scurtul popas pe pământ

de astea
cât mai ești căt mai scrii ține minte!