urcase cu pași de aripi tinere
în autobuzul nepăsător
cum coboară umbra verii peste orașe sufocate
cu ochii prea proaspeți
pentru praf și gălăgie
probabil din stația îngerilor pierduți
căuta un loc liber
fără să-l vadă pe cel gol
din inima mea
cu urme de flori ofilite răpuse de timpul uscat
veșnic fără ploaia speranței
eram sluga privirii mele pierdute
prin părul ei colorat în valuri găsite
prin nori cu furtuni ori prin tăceri de aur
în căutarea ușii tainelor
străjuite sfânt zâmbind a viclenie
sau sinceritate
dintre adevăr și minciună
m-am ridicat curajos către ea
sau spre lumină
scăpat subit de teamă și timiditate
numai în gând sau nebunie
deodată ușile s-au deschis