nu scriu
să aprind o lumânare într-un cuvânt și să-l las pe ape
animal
să se salveze pe un certificat de deces
dimpotrivă
din pulberea acestor cuvinte
construiesc apa de piatră
dulce
sărat de albastră
a unei ziceri
zid peste poartă
peste oase
curățate atent de durere
un costum închis la culoare
îmbracă în fiecare zi cu un număr
mai alb
iau trestia
din umbra ei
și o trec prin dimensiunea copacului
să înțeleagă poziția șirei spinării
lumea aceasta în care nu mai crede nimeni o șterg cu un verb și o arunc
în lume
așa cum eram

urmele pașilor pe nisip
niște mătănii pe funia grăbită a uitării ar putea
fi
un alt adăpost