agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-06-28 | |
E mai degrabă scundă, rotofeie,
Ochii-i joacă lumini sprințare pe obrajii celorlalți. Nu deranjează pe nimeni. E primită cu batiste roz prinse în colțul zâmbetului În sfârșit eliberat, se descoperă cerul. Îți prinde mâinile tremurânde și-i simți respirația Ca a viței din care se prelinge apa diminețile, Când, de Rusalii, frunze late de brusture Înfășoară gleznele. Poți să mergi. Mai departe o cortină capitulează La gestul frugal, spontan: un sentiment. Următoarea oră poate aduce confetti, autografe, Levitații, o declarație, împăcări, mesajul mult așteptat. Ea e Viorica, infirmiera, de fapt, niciodată Viorica, ci Doamna de la recoltări. Așa o recomandă profesorul-doctor cu spatele adus, Cu nume inscripționat pe multe papirusuri, În oracole volubile, prea tăcute uneori, În carnea câteodată ingrată a unui pacient grandoman Sau doar în amintirea de o clipă a nu știu cui. Cu un gest larg te îndeamnă să pășești cu încredere: Ușa aceea e întotdeauna larg deschisă. Viorica e prietenă bună cu lumina, Confesoare a lumilor mărunte, invizibile cu ochiul liber. Glasul ei miroase a levănțică. A țărână reavănă Pe care, nici măcar aruncate, semințele prind sevă. Își azvârlă tulpinile la poarta Sfântului Petru: Nimic straniu când în prag se arată chiar El. Viorica e musafirul perfect acolo. Și devine chiar gazdă. Viorica e voluptuoasă, e verde, e vie, e viță, e viață...e... Vi-o-ri-caaaa!! Eprubetele cu sânge sunt un soi de sticluțe cu parfum franțuzesc, Surogate, chiar dacă uneori expirate... Anodine, cu unul și același nume clișeizat, Reinventat, înfrumusețat, motivat. Când Viorica își trece degetele rozalii prin geamul transparent Tâmplele adie spre nări miresme proaspete ca de smirnă. Te învie. Viorica merge cu pași mari și siguri ca de soldat Ultima redută: în brațele ei Basedow, Hashimoto et alii abdică. Muzica e în culori pastelate, Iese prin stern, face înconjurul sentimentelor: Îngheață-dezgheață, întunecă-răsare, înfășoară-desfășoară... În note lascive urcă în grădinile Semiramidei Suflete explodează. Prinse în harpele cerului Scriu formule, descifrează enigme. În îmbrățișarea nupțială dumnezeii se nasc, Pui galbeni în găoace din calcar. Din hora lor soarele sculptează surâsuri Pe chipuri cândva alterizate. Cerga roasă atârnă, trage în jos Sub căptușeala de plumb articulațiile cedează Scârțâitul lor reproduce mecanisme deteriorate, Eronat programate. Din Anghel nu a rămas decât prima literă Un A care se cască în ritm astmatic, Sugrumat și impersonal. De mână îl ține o doamnă respectabilă, în vârstă, Borurile generoase ale pălăriei cu voal Îi acoperă ochii, mimica, restul – o umbră O fi mama?! Doamna de la recoltări??!!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate