se stipulează în legea pământului găsirea de rost
nu doar umbră spre a-i face
datornic vremii mă decojesc de clipe
trimit hârtia în service să-i deseneze mai aprig albul,
omătul din iarna interioară
în soba minții fac focul
să-mi scânteieze și mie vreo idee
în acest timp parașutat în viitor,
parcă mai ieri era Ieri

Începutul a-nceput să doară
abia azi investighez facerea mea-n lume și parcă
rostesc doar ca să mă pot citi
Doamne, nu mi-ai dat răsuflu de suflet întreg în nară
de valurile vieții să mă pot piti

azi se defrișează în mine lanurile de singurătate
singurul mers înainte aparține Timpului,
uneori biped în liniștea pierindă
din oglindă