Prea multă dăruire strică
chiar și uneia ca tine rebelă
care iubește frumos ca într-o ploaie
fără umbrelă.

Eu știu și m-aștept la cei mai rău
cu tot sufletul pe masă,
îmi spui că nimic nu se face degeaba
și mă duci la tine acasă.

Ce nesătulă plăcere te-ncape
nici măcar nu pot să-mi închipui
ca pe un prizonier după gratii,
aștept să mă-nlănțui, să mă supui.

Ca de o prostie uitată
îmi râd în barbă de mine,
o altă oportunitate de suflet
înoată prin gânduri și mă reține.

Mă rupi din cuvinte cu ochii
și-mi pui o țâță pe gură
dar orice ar fi, nu mă sperii,
eu n-am nici mândrie nici ură.

Am doar iubire, ori teamă
și o mare deschidere la părți carnivore
tu mă iubești integral, infamă,
fără alte pretenții sonore.