mănunchi de timp îngenuncheat în rugă
în veci o mântuire să-mi aprindă
paiangul tace, spânzurat de grindă
și clipa următoare îmi îndrugă.
în nemurire gândul meu colindă,
pe cer în zi asist la stele-n fugă
sub soare-o veșnicie se conjugă,
senin e-n slavă-albastră, de oglindă.

alcătuiesc și-n mine iar seninul
și cu albastrul cerului mă-ntrec
iar din singurătate-mi vărs veninul.

prin mine pui de îngerițe trec
dar de la ele gândul meu aninu-l,
în apa înzeirii mă înec