Ar trebui să înțelegi limba
în care vorbesc în tăcere cuvintele,
să le prinzi de-acum sensurile
în care o să-ți recunoști
rădăcinile ce o să-ți aducă aminte
de neamul pe care mereu îl visezi,
de porțile de piatră sculptate-n suflet
cu mărinimia de vârstă a trecutului.

Ar trebui să te cauți în adâncul iubirii,
în femeia care-ți împrumută un alt adevăr
și cu ea îți vei găsi zămislit viitorul
fără drumuri de întoarcere , fără temeri,
numai cu mâinile de întârziat seara
și toamna brumelor în așteptare,
nălucă a timpului care înghite totul.