„pe sub sălcii umbroase curge cerna cuminte curg iubirile noastre
suferințele curg” iată-mă din nou pe malul cernei iată-mă din nou la
herculane pe malul râului care l-a fascinat pe poetul sabin opreanu
omul acestor munți minunați neschimbați care par că depun mărturie
că nu toate trec că nu pier toate că întotdeauna rămâne ceva din tot

sufletul știe mai bine cum stă treaba n-are rost să intrăm în detalii
n-are rost să întrebăm ce știe sufletul dacă știe ceva când vine când
pleacă de ce vine de ce pleacă sau alte tâmpenii din astea e treaba lui
mai bine hai să ne însuflețim hai să ne trăim viața hai să ne trăim pe noi
înșine înainte să ne trăiască alții înainte să trăiască alții în locul nostru

viața noastră singura ce ni s-a dat acest dar dumnezeiesc irepetabil
acest dar dumnezeiesc neprețuit numai dumnezeu știe cât face numai
dumnezeu știe am văzut oameni cu bani care n-ar da doi bani pe viață
am văzut oameni care trăiesc fără viață și am văzut morți care încă trăiesc
între acești munți plini de viață printre acești munți mai înalți decât viața

o iau în sus spre cele șapte izvoare o iau în sus ca odinioară isus
și privesc ca un om al apei ce sunt ca un om al soarelui al cerului
și al pământului privesc de sus soarele privesc de sus pământul
și cerul și apa curgerea asta nestăvilită „pe sub sălcii umbroase
curge cerna cuminte curg iubirile noastre suferințele curg”