să pot extrage cianura din nervurile timpului
învăț fiecare celulă să spună te iubesc
sunt oricum pline de toate aripile pe care le colecționez
încă din copilărie
neobosită
din crepuscul în crepuscul
decupez orizont spre tine

suficiența egotică clădea doar ruine între supernove
pe șoaptă friabilă
îmi pare rău că am lăsat să se stingă focurile din vetre
însingurarea n-ar mai bea visuri cât veghez din aurore boreale
scurgerea constelațiilor
între două expiații
mai fac odată inventarul labirinturilor
scotocesc ungherele după minotauri de pripas
să-i domesticesc
și exersez respirația vibratilă

cândva întorceai nămeții depărtărilor în sânge
te rog iartă-mă că deșiram alfabetul să-l învăț să numere
planete licurici primăveri poeme scurse
în polen forfoteau nemuriri virgine gata să-mi murdărească atingerile
pleoapele mele erau gazde perfecte tuturor
numai ție nu
în fața acelui trup al meu
veacurile înecau inutil flori de lotus
cartilajele nu aveau flexiunea cunoașterii

sub carapacea galaxiilor am tras fir din visul înțelept al țestoasei
cu neantul în lesă n-am mai sfărâmat căderi în gleznă
ghețarii lumilor tale
i-am băut până la ultimul țurțure
îți mulțumesc pentru că m-ai redat lumilor ce-mi rătăciseră
semnătura de grație
toate umbrele lipite de dinții cuvintelor
am destrămat

iubirilor din caier
părerilor de rău verzi în bobul de rouă
iertărilor rămase în ramă
le mulțumesc smerindu-mă celor ce rostogolesc
infinitul
în punctele cardinale ale harului

preventiv am blocat maneta ursitei spre soarele interior
în busola veșniciei
ți-am fixat nordul pupilei
și-am schimbat codul rotirii în spițele jocului magic

acum doar cămașă de ruguri a mai rămas să-ți fac
și să m-arunc în mine