ne mankurtizăm cu fotografia altei lumi pe scalp
umbre spate la spate/ lilieci
înecați în propria naștere
suntem temeliile peșterii
la drum lung nu ne pune nimeni comprese sub tălpi
nu ne-nvață nimeni cum să tragem aer în piept
sacadat fiecare respirație e armonică spartă
când obosim
am ajuns deja aproape de pietre
le așezăm frumos în cerc la distanțe egale
feng shui
întindem mâna
le mângâiem
le facem prietenii noștri/ prietenii prietenilor noștri
pietrele devin vorbitoare până când
un om în carne și oase trece pe-acolo
și
se împiedică de vreuna