Te-admir din plinul iluziilor
de sine imperfect...
Îmi strălucești atât de bine
fiecare zbucium...

Mai lăcrimez din când în când
că nu mă riști,
dar lasă-mă
să te transform
pe tine-n
zarea mea...

Scăparea mea,
sub geana ta,
se plătește cu departe,
dar chiar și astfel
geana ta
mă mai trăiește încă
în goliciunea mareelor albastre...

Și iartă-mă că te privesc
ca pe un far,
mai scap puțin
până-mi întorc privirea
de la tine,
până te uit:
să te las liber
de clipa mea încinsă
în speranță...

Iartă-mă, fără să știi
(că-ți mulțumesc)
că mi-ai fost
un pic de cineva...