Noaptea în care am prins viață
era cu o săptămână înainte de nașterea mântuitorului
într-un început de iarnă fastuoasă.

Se desprindeau magii de treburile zilnice,
urmăreau semnele cerești,
steaua cea mai luminosă călătorea.
Craii au urmat-o, sigur și mama cu gândul,
oamenii se bucurau și așteptau minunea
cu tot ce înseamnă bucurie și laudă
primeniți să audă vestea cea mare,
încă din ajun de crăciun
când soseau pițărăii pe la casele lor ca oglinda,
să le semene cu belșug.

Atunci a intrat în mine satul,
colindele lui
și noaptea de crăciun a devenit
lumina inimii până azi.