Ca pe un veteran de război întors acasă
m-a terminat baby azi-noapte în vis:
de câte ori m-a chemat la căpătâiul ei,
de câte ori mi-a cerut apă,
de câte ori a vrut brațe
și m-a întrebat cât e ceasul;

în timp ce eu pluteam deasupra patului în camea mea
și mă visam legat la ochi cu bentiță neagră, cu flori de jur-împrejur,
de mâini calde și fine rotit,
până ușor mă loveam de rafturi lucioase de cărți,

pe care frumos le-am certat
împungându-le ușor gâtul subțire cu ace de siguranță
pentru ce m-au părăsit
și, mai ales, pentru ce m-au iubit.

Când terminam jocul, ne pregăteam de culcare și ne întrebam fiecare:
Ce mai faci? Mai trăiești?
Pe unde mai umbli?
Câți copii ai? Rate, serviciu?...
Ți-ai văzut visul cu ochii?

În timp ce baby mă striga și-mi spunea visul ei
în care plutea deasupra patului și eu o roteam râzând cu lacrimi
și o legam cu funii omenești, prea omenești, în așteptarea dimineții
când se șterg pașii Himerei și numai urmele ei pe oasele feței
ne spun că am fost fericiți
și prea bine ne-a fost.