Rodul meu de lumină
e în verdele mugur închis
unde dorm iernile atingerilor nopții
nemaifiind altceva de făcut
decât deschiderea ferestrelor larg.

Trupul urcă în formă la vârf
se desface în ramuri cu degete,
tăcerile-mi devin sonore
și cântă-n soare, dimineața.

Inima mea e un banner
pe care nu e scris nimic,
doar din interior mugurele irumpe
seva vieții-n iubire.

Moartea privește cu ciudă
de dincolo de întunericul putred
și urmele dezamăgirii
îi răsar pe față.