Geme câmpul însetat,

De mult nu a mai plouat.

S-a crăpat, iarba-i uscată,

Balta din preajmă-i secată.



Obrajii-i zvâcnesc de-ncinși.

Spinii, mărăcini, învinși

De arșiță și dogoare,

S-au sfărmat și zac în soare.



Măceșul și-a copt forțat

Fructele...și s-a-ntristat.

Cosașul abia respiră,

Nu mai cântă. Ce mă miră?



Moleșit și prăfuit,

C-un copil micuț, slăbit,

Stau sub știrița-năsprită,

Gălbejită, scorogită.



Din lanul îngenuncheat,

Se-nalță un șuierat,

Trist, prelung, de ciocârlie,

Plânge veșteda câmpie.



Un păianjen se sforță

Și o pânză înșiră,

Cu speranța-n ziua nouă,

Să strângă un bob de rouă.



-Mi-e sete! scânci un pui,

Cătând ochii mamei lui.

Mamei, lacrima îi scapă

Și copilul își adapă.