Mă întreb uneori cine bate în mine,
Câte răspunsuri pătate-s de sânge,
Câte-ntrebări sunt în roșu ce plânge,
E zbor dureros sau e doar o rușine.

Dar timpul imi face din palme umbrelă,,
În ploaia nebun-a secundelor reci,
Îmi este clepsidra un loc viu de veci,
Și teama m-ascunde-n a frunții capelă.

Nimic nu-i aici din ce caut de-o viață,
Doar aripi trecute și-o coardă de vers
Și-un arcuș obosit al cuvântului șters,
Nu-mi ajunge să cânt nici o vie prefață.

Voi pleca de aici într-o lume de astre,
Unde nopțile nasc iar lumini căzătoare,
Doar-aici voi găsi un răspuns la-ntrebare,
"Cine poate să rupa tăcerile noastre?"

Când dorintele iar vor iesi la fereastră
Și un mâine prezent, din trecutul călcat,
Va păși într-un vis de acum vindecat,
Vom avea inapoi toată dragostea noastră!