Alerg
prin propria umbră
abandonându-mi corpul
în laguna cu femei
făcând topless
și umbra se luptă
cu verbul a ființa
pe care o trimite
să camufleze ființialul
în fața asaltului vicisitudinilor

Nu de frică ne temem
când ne încleștăm
cu calamitățile și dezastrele
ci de voința
următoarei alternative
căci destinul
ne flagelează
de fiecare dată când
greșim și deviem
de la traiectoria existențială optimă

Nu de frică ne înspăimântăm
ci de lipsa curajului
creând goluri
pe care trebuie să le umplem
cu ceva, cu altceva, cu nicăieri, cu orice.

***

Pe papilele gustative
cuvintele nespuse
eclozează
în sunete disparate
căutând acuplarea
pentru a naște cuvinte
pe care limba
le lansează în aer

Când extenuarea
ne cuprinde
generând transpirații
aflate la locul de întâlnire
al căldurii cu efortul
ce este mai plăcut
decât patul
sursă a relaxării și comodității

Când surmenarea
cochetează cu demența
raționalul o flagelează
pentru a o supune
și a face din ea
un animal domestic
hrănindu-se cu iarba spiritului.