Nu știu ce semne las în cartea vieții
poate numai o literă de mână
de care se ține nepoțica până la grădiniță
și o umbră trecătoare prin cuvintele mari
ca o pata vărsată din călimara sufletului
pe hârtia pe care o învăț să deseneze
cum vedea ea lumea.

Eu n-o mai văd decât ca o rostogolire
sortită la tot felul de întâmplări neprevăzute
ori prevăzute prost
care sare din conflict în conflict
cu oameni nenorociți și alții fericiți.

Unii spun că așa e pe lumea asta
cine împarte își face lui partea mai mare
celor amărâți le dă cu ciurul
ca să aibă aspirații mai înalte,
oricum cei săraci cu duhul
vor vedea împărăția cerurilor
numai cu miere și lapte dumnezeiesc.