ziua aceasta mi se așază dinainte
aș decupa-o încet
cu grija colecționarului de fapte
la ce bun să strici o hârtie îngălbenită?
e ca și când ai încerca să schimbi un om la bătrânețe
mai bine îl păstrezi în colecție
nu știi niciodată când îți va folosi
el e un fel de mareșal
care-și varsă înțelepciunea încet
și când nu te aștepți

îmi potolesc setea de a citi fără să citesc
știu dinainte cum va fi
o cană cu ceai de fructe
ornată cu aceeași felie de lămâie
deșertăciuni mărunte atârnate pe fiecare secundă
apoi un somn scurt cu grija altei zile
în care lutul tău capătă aceeași formă
a omului care respiră
ghemuit în fața unui cer plin cu îngăduință